Cum si cand sa aplicati jocurile matematice? 

Dacă sunteți învățător sau profesor de matematică și doriți să vă faceți materia predată mult mai ușor de înțeles de către elevii dumneavoastră, atunci jocurile matematice pot reprezenta o soluție. În majoritatea cazurilor, mai ales dacă aveți clase primare, elevii nu manifestă prea mult interes către  această materie, fiind considerată mult prea dificilă sau plictisitoare.

Cu toate acestea, astfel de mici artificii reușesc să le stârnească interesul și curiozitatea, iar în final este foarte posibil să obțineți exact ceea ce ați dorit inițial: un colectiv atent și dornic de a învăța chiar și o materie dificilă ca matematica. Însă, despre cum și când ar fi bine să aplicați această metodă, vom dezbate în articolul de astăzi. 

Când să le aplicați?

De cele mai multe ori, profesorii aleg să folosească jocurile matematice în completarea lecției, mai exact la sfârșitul acesteia, astfel încât elevii să își fixeze mult mai bine noțiunile proaspăt învățate în cadrul orei de matematică. Cu toate acestea, nu este o regulă.

Spre exemplu, există numeroase cadre didactice care aleg să transforme toată ora într-un joc, astfel încât elevii să se destindă mai mult şi să se simtă mult mai relaxați.

Deși vă recomandăm să încadrați și câteva mici joculețe după o oră cu informații grele, încercați să mențineți o linie de echilibru între joacă și scoală, astfel încât elevii să înțeleagă că, până la urmă, este o materie importantă, ce necesită studiu.

Ce ar trebui să știți?

În cadrul acestor activităţi, încercaţi să vă provocaţi clasa astfel încât aceştia să descopere soluţii pentru situaţia dată. De asemenea, pentru fiecare răspuns corect, vă recomandăm să vă premiaţi, campionii, astfel încât şi restul clasei să devină din ce în ce mai motivată.

Menţineţi o atmosferă cât mai plăcută şi încercaţi să fiţi cât mai pozitiv şi optimist posibil. De asemenea, lăsaţi-i pe ei să descopere modalităţi de a elucida cazul, iar în cazul în care nu pot găsi răspunsul coresc, oferiţi un indiciu, fără să le spuneţi din prima soluţia.

Cu fiecare indiciu, copiii vor deveni din ce în ce mai curioşi să descopere răspunsul, iar în cazul unei greşeli, vor învăţa mult mai uşor unde au greşit şi ce trebuie remediat.

În final, pe lângă satisfacţia câştigului şi motivaţia obţinută, suntem convinşi că veţi reuşi să comunicaţi mult mai bine cu elevii, astfel încât să vă faceţi mult mai bine înţeles de către aceştia.

Leave a Reply